..Muzica (din gr.
mousikē) este arta combinării notelor în succesiune și simultan într-o formă plăcută estetic, organizarea ritmica a acestor note și integrarea lor într-o lucrare completă.
- Antichitate: s-au păstrat puține exemple de compoziții. Acestea sunt
bazate pe moduri. Instrumentele reprezentative ale Greciei Antice sunt
lira (cu care este reprezentat Apollo) și aulos (vedeți figura). Pitagora
(aprox. 570 î.Hr. - 495 î.Hr.) a considerat că esența muzicii este dată
de rapoarte de numere simple proporționale cu lungimea coardelor monocordului pentru diferite note.
- Evul Mediu (500-1400): cântul bizantin și gregorian domină discursul
muzical. Leonin, un compozitor asociat cu catedrala Notre Dame din
Paris, a organizat aproximativ în anul 1200 primul cor pe mai multe
voci.[6] Pentru următorii 400 de ani acesta a fost principalul mod de exprimare muzicală. [7]
Instrumentele muzicale importante au fost orga (inițial portabilă, de
proveniența bizantină) și lăuta (utilizată în muzica laică, de exemplu
de trubaduri).
- Renaștere (1400-1600): muzica vocală corală domină. Vocile sunt
combinate în feluri din ce în ce mai complicate. Cântul gregorian stă la
baza unei voci, nu a întregii compoziții polifonice.
- Baroc (1600-1750): muzica rămâne polifonică dar devine tonală (se
trece de la moduri la game). Instrumentele din familia viorii sunt
perfecționate și muzica instrumentală se dezvoltă mult. In tradiția
vocală apare opera. Rameau (1683-1764) a considerat că esența muzicii
constă în combinarea vibrației coardelor cu o frecvență invers
proporțională cu lungimea acestora.
- Perioada clasică și romantică (1750-1910): muzica rămâne tonală dar devine omofonă. Pianul capătă o importanță deosebită.
- Secolul XX: Noi experiențe muzicale atonale, neoclasicism, jazz,
blues, rock, etc. La inceputul secolului XX, E. Kurth (1886-1946) a
propus idea conform căreia muzica este în primul rând o senzație
psihologică.
In România imnuri au fost compuse la mănăstirea Cozia în secolele al
XIV-lea și al XV-lea. Muzica laică a fost cultivată din secolul al
XVII-lea la curțile domnești din București și Iași. Conservatorul de
Muzică și Declamație, cu filiale la București și Iași, a fost înfințat
în anul 1864.
alt la:
Navigare,
căutare
Muzica rock este un
gen muzical specific celei de-a doua jumătăți a
secolului XX și
secolului XXI.
Instrumentele muzicale de bază pentru rock sunt
chitarele electrice (varianta standard cu șase corzi și
chitara bas) și
bateria, însă în multe
subgenuri se întâlnesc și
claviaturi (
pian,
orgă electronică,
sintetizator) sau alte instrumente.
Istoricul genului
Își are rădăcinile în
rock and roll-ul
anilor '50. A apărut prima oară prin combinarea muzicii
country cu
blues. Ulterior s-au adăugat și elemente de
rhythm and blues. De la început au apărut subgenuri, însă începând cu
anii '70 aceste subgenuri s-au înmulțit și mai ales s-au diferențiat foarte mult. Astfel au apărut genurile
punk,
heavy metal,
alternative rock și altele, care la rândul lor au dat naștere unor subgenuri.
Rock and roll
Primii artiști care au abordat stilul
rock and roll (sau rock 'n' roll) au fost afro-americani (
Chuck Berry,
Bo Diddley,
Little Richard,
Fats Domino). Imediat a apărut și un val de albi, care au fost acuzați că au "furat" un stil muzical al negrilor și l-au făcut "alb" (
Bill Haley,
Buddy Holly,
Elvis Presley,
Jerry Lee Lewis,
Johnny Cash). Spre sfârșitul anilor '50, la concerte publicul a devenit mixt.
Invazia britanică
Cântecele artiștilor ca
Elvis Presley au ajuns peste Ocean, unde, în Marea Britanie, un nou curent a luat naștere: rock-ul britanic (
british rock). Inspirat de
rock and roll-ul american, rock-ul britanic avea să revoluționeze muzica, prin formații ca
The Beatles,
The Who,
The Yardbirds,
The Animals,
The Kinks sau
The Rolling Stones.
Folk-rock
În
S.U.A. apare un curent care va îmbina muzica rock cu aceea
folk. Produsul rezultat, numit
folk-rock, este reprezentat de
Bob Dylan,
The Byrds,
Neil Young,
Simon & Garfunkel,
The Mamas & the Papas,
Joni Mitchell,
The Band ș.a.
Rock psihedelic și progresiv
Următorul curent important din istoria muzicii rock este
subgenul psihedelic, ca reacție față de criza spirituală a societăților consumiste occidentale (
Europa,
S.U.A.). Se caută o expresie mai cuprinzătoare atât ca formă, cât și ca
mesaj, în același timp viabilă la contactul cu publicul larg. Se
împrumută mult din alte genuri muzicale, instrumentația este mult mai
bogată și cuprinde efecte sonore nemaiauzite; o zonă de influență
preferată de mulți este
Orientul, sub forma
muzicii arăbești,
indiene sau – cu mult mai rar – a culturilor din
Orientul Îndepărtat (
China,
Japonia,
Indonezia). Ca reprezentanți ar fi de amintit
The Doors,
Grateful Dead,
Jefferson Airplane,
Jimi Hendrix,
The Velvet Underground, parțial
The Beach Boys (S.U.A.),
Pink Floyd,
The Rolling Stones,
The Who, dar și deja cunoscuții
The Beatles,
aflați într-o a doua etapă de creație, desfășurată după jumătatea
anilor șaizeci (formațiile citate provin din peisajul britanic). Tot din
Marea Britanie, trebuie amintită comparativ formația
The Kinks, care a „sfidat” curentul psihedelic și a prefigurat alte zone ale muzicii rock din anii șaptezeci.
Influența muzicii rock cunoaște un moment semnificativ în anul vara lui 1969, când cinci sute de mii de oameni iau parte la
Festivalul de la Woodstock.
La începutul anilor 1970, muzica rock psihedelic își schimbă treptat
orientarea, fiind construită în jurul unui public tot mai specializat,
dezvoltând un limbaj rafinat, depărtându-se de „populismul” și
iraționalitatea muzicii psihedelice (adeseori alimentată de experiențele
psihedelice – de unde și numele – provocate de consumul de
droguri). Se elaborează o muzică, intitulată
rock progresiv, ce face adeseori apel la mijloacele
muzicii culte
(înțeleasă de muzicienii rock în chipuri mai mult sau mai puțin
oportune, ceea ce aduce la o atitudine rezervată din partea mediului
muzical academic). Este epoca unei mari diversificări stilistice, a
momentelor instrumentale solistice extinse (aducând cu desfășurările de acest fel din lumea
muzicii de jazz). Se cuvin amintiți ca promotori ai acestui stil:
Genesis,
Yes,
King Crimson,
Emerson, Lake and Palmer,
Van der Graaf Generator,
Renaissance (Marea Britanie),
Amon Düül II,
Can (
Germania),
Captain Beefheart,
Frank Zappa și
The Mothers of Invention,
Kansas (S.U.A.),
Rush (
Canada) și mulți alții.
Curentul se schimbă drastic din punct de vedere formal în a doua
jumătate a anilor șaptezeci și va deschide drumul altor genuri muzicale,
fie mai atractive pentru public (este cazul formațiilor britanice Yes
și Genesis, care se îndreaptă către un sunet
pop după anul 1982), fie reformulate la periferia contextului rock (
jazz-rock,
rock experimental ș.a.).
Hard rock și heavy metal
La mijlocul anilor '60, tot în
Marea Britanie, apare
hard rock-ul, din care se va desprinde mai târziu
heavy metal-ul. Acesta s-a separat mai târziu de restul rock-ului, devenind o cultură individuală. Sunt de amintit
Led Zeppelin,
Black Sabbath,
Alice Cooper,
Deep Purple,
Van Halen,
Iron Maiden,
Judas Priest,
AC/DC,
Whitesnake,
Scorpions. În anii '80 și va dezvolta multe subgenuri, cum ar fi
glam metal,
power metal,
speed metal,
doom metal,
gothic metal,
symphonic metal,
death metal,
thrash metal,
black metal
Punk rock
Punk rock-ul
apare la finele anilor șaptezeci, ca un curent împotriva
comercializării genului rock, dar și ca replică față de muzica
elaborată, adesea ermetică pentru publicul larg, a subgenului progresiv.
Cele mai importante nume din primul val de punk sunt
Sex Pistols,
Ramones,
The Clash și
Patti Smith. În Marea Britanie, muzica punk a devenit instrument de
propagandă anarhistă; chiar și astăzi, genul este asociat cu
anarhismul.
New Wave
Următorul val important din rock se numește
new wave, care vine ca o variantă mai elaborată a muzicii punk. Este reprezentat de formații ca
The Police,
The Pretenders,
Duran Duran sau
Depeche Mode.
Muzica rock alternativ
În anii '80 apare termenul de "
alternative rock"
pentru a eticheta formațiile care nu se încadrează în nici unul dintre
genurile cunoscute de rock. Acest gen se va dezvolta mult în următoarele
două decenii, când va da muzicii multe subgenuri, cum ar fi
britpop,
gothic rock,
grunge,
indie rock ș.a.
Anii '90 - apariția genurilor hibride
Începând cu
anii '90, diversele genuri de rock existente au fost combinate cu alte genuri muzicale, făcându-și astfel apariția multe genuri hibride.