Vreau in iad

Demult, în urmă cu câteva sute de ani, în mijlocul pădurilor şi munţilor trăia pustnicul Teofan, singur şi
neştiut de nimeni, căci se ferea a spune oamenilor despre practica şi asceza sa.
În singurătatea muntelui şi în mijlocul oamenilor pustnicul îşi supusese trupul şi mintea purificărilor prin
post şi auto-observare şi autoanaliză, pe care le-a desfăşurat în mod continuu şi cu multă perseverenţă.
Astfel că a reuşit încet, încet, să pătrundă secretele conştiinţei, să pătrundă puţin câte puţin vălurile
misterului lăsate de Dumnezeu peste lume, dezvăluindu-şi sieşi din tainele vieţii şi ale morţii.
Observându-şi necontenit trăirea, el a putut vedea că este fericit doar atunci când gândeşte şi
înfăptuieşte Binele.
El a putut vedea că de gândeşte corect în raport cu Realitatea, Vocea Conştiinţei pusă în el de
Divinitate îi arată că face bine prin sentimentul de mulţumire deplină pe care-l resimte atunci.
Ştiind aceasta, de fiecare dată când se simţea nemulţumit (mânios, trist, plictisit, fricos…), chiar şi în
cea mai mică măsură, căuta să vadă ce gând greşit purta el atunci în mintea lui, ce aşteptări, ce regrete,
ce speranţe false s-au strecurat în mintea lui şi imediat ce le vedea, le elimina de acolo senin şi liniştit ca
unul ce a înţeles inutilitatea şi falsitatea unor astfel de gânduri.
El ştia astfel că poate fi mulţumit, fericit, liniştit, indiferent de atitudinea celorlalţi oameni faţă de el,
indiferent dacă e înjurat, dacă nu e ascultat sau dacă e batjocorit.
A înţeles că hotărâtoare pentru mulţumirea şi liniştea sa nu este atitudinea celorlalţi oameni sau a
mediului faţă de el, ci atitudinea lui faţă de aceştia.
A conştientizat că dacă el, întotdeauna, prin forţa corectei discriminări, doar iubeşte şi vrea binele şi
caută să facă bine tuturor celor din jur, indiferent de atitudinea binevoitoare sau, dimpotrivă, răuvoitoare
a acestora faţă de el, el este fericit şi mulţumit.
Constatând toate acestea el a coborât din munte şi s-a făcut Preot, încercând să ajute oamenii cât
poate de bine, atât prin puterile sale fizice, cât, mai ales, prin învăţătura sa despre iubire, fericire şi
dreapta chibzuinţă care poate să-i ajute a-şi dobândi liniştea şi pacea sufletească.
Aşa a trăit până la momentul când Domnul l-a chemat la El.
În momentul acela a fost întâmpinat de trei îngeri strălucind de lumină şi a fost purtat până în faţa
scaunului de judecată a lui Hristos pentru a i se da răsplată pentru binele făcut.
- Bine ai venit, Teofane, îl întâmpină Hristos cu bucurie, îmbrăţişându-l; tu ţi-ai trăit viaţa în bucurie şi
fericire şi ai încercat să-i ajuţi şi pe ceilalţi oameni să simtă şi să pătrundă această bucurie. Tu ai pătruns
multe din tainele împărăţiei mele. Pentru aceasta vreau să te răsplătesc şi ţi-am pregătit un loc de cinste
în cel mai înalt cer.
- Să-mi fie cu iertare Preaînalte Doamne, dar eu ştiu că pot fi cu atât mai fericit cu cât ajut mai mult şi
pe cât mai mulţi şi ştiu Doamne că voi fi mai fericit în acel loc numit Iad. Acolo voi putea să ajut mult mai
bine, căci acolo e nevoie de mine, e nevoie de învăţătura şi ajutorul meu mult mai mult decât în Rai,
unde consider că pot ajuta mai puţin.
Cu învoirea ta, Doamne, aşadar, eu aş dori să mă cobor în Iad, căci ştiu că fericirea vine din lăuntrul
meu şi nu e condiţionată de locul în care mă aflu, ci doar de atitudinea mea faţă de acel loc.
Dacă ea e corectă, e curăţită de aşteptări false, de regrete şi speranţe zadarnice, de iluzii, de
cunoaşteri şi percepţii greşite, ştiu că sunt fericit, liniştit şi în pace. Şi ştiu că e corectă dacă ajut, şi ştiu
Doamne că pot ajuta mult mai mult în Iad decât în Rai!
- Binecuvântat să fii, fiul meu: tu ai pătruns o Taină mare, tu ai pătruns taina fericirii. Mulţi sfinţi, deşi
s-au nevoit mult pe pământ, nu au pătruns această taină.
Acum tu ştii că Împărăţia lui Dumnezeu este peste tot şi că în absolut tot sălăşluieşte El şi deci că nu e
nici o nevoie să ai o preferinţă pentru un loc sau altul.
Ba mai mult, tu ai văzut că această Împărăţie se află mai întâi în tine, descoperind astfel că eşti cu atât
mai fericit cu cât poţi ajuta mai mult şi că poţi ajuta mai mult acolo unde e cea mai mare nevoie de
priceperea ta.
Facă-se voia ta!
De acum tu ai devenit Fiu de Dumnezeu prin coborârea ta în Iad.
Puţini sunt într-adevăr cei capabili să pătrundă taina pe care ai pătruns-o tu: aceea că fericirea,
mulţumirea, pacea, liniştea vin din interior, depinzând doar de atitudinea ta interioară faţă de ce te
înconjoară.
Du-te şi săvârşeşte-ţi Lucrarea şi fie ca tu să pătrunzi şi celelalte Taine ale lui Dumnezeu.
- Mulţumesc Doamne Hristoase pentru învoială. Cât despre celelalte Taine ale lui Dumnezeu, consider că
de va fi harul Lui asupra mea, le voi pătrunde, iar la sfârşitul - început ne vom întâlni cu toţii în El.
Aşa îşi încheie Călugărul această poveste despre Rai şi se pare că iarăşi a reuşit să aducă tăcerea
uimirii în minţile celor care îl ascultau.
Călugărul îi privi pe rând pe aceşti pelerini şi îi lăsă cufundaţi în tăcerea lor vreo zece minute şi apoi se
decise să rupă tot el tăcerea:
- Văd că v-a lăsat puţin pe gânduri povestea mea. Asta e bine, e bine…
În acele clipe, în tăcerea minţilor agitate ale pelerinilor se lăsară auzite pentru câteva momente
ciripiturile păsărilor pădurii şi simfonia vântului cântând printre crengile copacilor împovăraţi de greutatea
bătrâneţii lor seculare.
Într-adevăr şi pădurea părea mai liniştită după povestea Călugărului.
Nu se ştie de ce, în această atmosferă, unul dintre pelerini (un tip intelectual cu ochelari, cu o faţă mai
subţire şi cu câteva fire de păr alb în cap) se simţi împins să mărturisească:
- Ştii părinte, eu până acum am fost ateu, dar acum parcă subit realizez că lumea aceasta e mult mai
complexă şi mult mai plină de minunăţii decât m-aş fi gândit vreodată…
- Am cunoscut odată un om, zise Călugărului privindu-l atent pe ateu, care nu era nici ateu, nici
credincios sau cel puţin era mai greu să-i pătrunzi gândirea.
Nu cunoştea frica şi îi plăcea să se ridice în raţionamentele lui până la a-L privi pe Dumnezeu în faţă şi
a discuta cu El ca de la egal la egal, ca şi cu un prieten.
Era măreţ când făcea aceasta şi te treceau fiorii când îl ascultai. Ascultaţi ce zicea el: