Apărarea drepturilor omului

III. 2.Apărarea drepturilor omului
 

          Problema respectarii drepturilor omului, a devenit pentru Unuinea Europeana , dea
lungul anilor o preocupare majoră aflată în centrul relaţiilor sale cu alte ţări şi regiuni.
      Toate acordurile comerciale sau de cooperare cu ţări terţe conţin o clauză care prevede că
drepturile omului reprezintă un element esenţial al relaţiilor dintre părţi. În prezent, există
peste 120 de astfel de acorduri.
            Cel mai cuprinzător este Acordul de la Cotonou - pactul privind asistenţa şi
schimburile comerciale încheiat între Uniune şi un număr de 78 de ţări în curs de
dezvoltare din Africa, Caraibe şi Pacific (grupul ACP). În cazul în care oricare dintre
ţările ACP încalcă drepturile omului, UE poate suspenda concesiile comerciale şi poate
reduce sau limita programele de asistenţă. Uniunea consideră că reducerea sărăciei,
principalul obiectiv al politicii sale de dezvoltare, se poate obţine doar în cadrul unei
structuri democratice. Acelaşi tip de măsuri se aplică şi celorlalte ţări partenere.
        Programul UE privind acordarea de ajutor umanitar de urgenţă la nivel mondial
nu face, în mod normal, obiectul unor restricţii referitoare la respectarea drepturilor
omului. Ajutorul pe care UE îl furnizează în natură, sub formă de bani, sau de asistenţă
tehnică, are drept unic scop să uşureze suferinţa oamenilor, indiferent dacă aceasta este
cauzată de catastrofe naturale sau de o proastă administrare de către regimurile opresive.
În ultimii ani, UE a menţinut un dialog pe tema respectării drepturilor omului cu
ţări ca Rusia, China şi Iran. De asemenea, a impus sancţiuni pentru încălcarea drepturilor
omului de către regimurile din Burma (Myanmar) şi Zimbabwe.

Tratatele internationale privind d. o.

1.Tratatele internationale privind drepturile omului
      CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului
 
(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi
interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor
Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate
reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile
interne contin dispozitii mai favorabile.
 Declaratia Universala a Drepturilor Omului:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a
Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948
 Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale:
Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, adoptata
de guvernele membre ale Consiliului Europei la 4 noiembrie 1950
 Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului:
Conventia cu privire la Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a
Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989
 Conventia de la Aarhus:
Conventiei de la Aarhus privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea
deciziei si accesul la justitie in probleme de mediu, semnata la 25 iunie 1998
 Carta Europeana a Autonomiei Locale:
Carta Europeana a Autonomiei Locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985 2

Drepturile omului...

CITAT...

       O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat, ca şi în cazul altor valori
fundamentale - binele, adevărul, dreptatea. În sens juridic, un drept este o revendicare pe
care suntem îndreptăţiţi să o cerem. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin
simpla condiţie de a fi fiinţă umană. La baza drepturilor omului stau valorile
fundamentale: demnitatea umană, egalitatea, existenţă interpersonală şi interstatală în
mod practic. De exemplu: libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea, toleranţa,
dreptatea, responsabilitatea.
       Drepturile omului îşi au rădăcinile în multe culturi şi tradiţii ancestrale. Codul
Hammurabi, în Babilonia (Irak, 2000 î.Hr.) a fost primul cod legislativ scris. A urmărit să
impună domnia legii în regat, să distrugă răul şi violenţa, să prevină opresiunile asupra
celor slabi de către cei puternici (…), să înalţe ţara şi să promoveze binele oamenilor".
Un faraon din Egiptul antic (2000 î.Hr.) dădea instrucţiuni subordonaţilor ca
"atunci cînd un reclamant vine din Egiptul de Sus sau de Jos, să se asigure că totul se face
conform legii, că drepturile fiecăruia sunt respectate". Carta Cyrus (Iran, 570 î.Hr.),
iniţiată de regele Persiei pentru poporul său, prin care erau recunoscute dreptul la
libertate, securitate, libertate de mişcare şi unele drepturi sociale şi economice. Magna
Carta engleză şi Declaraţia Drepturilor (1215), elaborată de nobilii englezi şi membrii
clerului împotriva abuzului de putere al regelui John I, a enumerat o serie de drepturi şi a
pus bazele principiului egalităţii în faţa legii.
În secolele XIX-XX au fost adoptate primele tratate internaţionale de drepturile
omului, o serie de probleme legate de drepturile omului au început să fie discutate la
nivel internaţional, în special cele privind sclavia, negoţul de persoane, condiţiile
inumane de muncă şi munca copiilor.

       În sec. XX, Carta Naţiunilor Unite, semnată la 26 iunie 1945, statuează ca
obiectiv fundamental al Naţiunilor Unite "apărarea generaţiilor viitoare de eventualele
războaie" şi "reafirmarea credinţei în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi
valoarea omului şi în egalitatea de drepturi dintre femei şi bărbaţi". La nivelul Naţiunilor
Unite, Carta Internaţională a Drepturilor Omului cuprinde: Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului (1948), Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Civile şi Politice
şi Convenţia Internaţională asupra Drepturilor Economice, Sociale şi Politice (1996).
Recent, a fost elaborată şi Carta Socială Europeană, care urmăreşte asigurarea anumitor
standarde de viaţă ale popoarelor din Europa.
Aproape toate regiunile lumii au elaborat propriile instrumente pentru protecţia
drepturilor omului: Convenţia Americană a Drepturilor Omului (1969), Carta Africană a
Drepturilor Omului şi Popoarelor (1986), Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
(1950) şi, recent, Declaraţia Asiatică a Drepturilor Omului şi Carta Arabă a Drepturilor
Omului. 
1 Comunitatea internaţională a stabilit că drepturile omului sunt:
· inalienabile (nimeni nu le poate pierde, deşi în unele circumstanţe ele pot fi
suspendate sau restricţionate);
· indivizibile, interdependente şi interrelaţionate (nu pot fi abordate izolat unele de
altele);
· universale (se aplică în mod egal pentru toate persoanele, indiferent de rasă,
culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de alt gen, origine naţională, origine
socială sau alt tip de statut).